Sunt intr-un impas si vreau sa scriu ceva, si nu stiu daca ceea ce am acum pe masa de lucru a creierului este un material suficient de bun, de interesant pentru a fi citit de catre cineva. Pana la urma nici nu "trebuie" citit ca doar e un gand....acest post nici macar nu exista...e totul in mintea ta.
Here we go. Voaim sa scriu de mai mult timp despre conceptul "copilul cu barba". De fapt e logic ... copil cu barba ... daca stau sa analizez chestia asta care cred ca e un atribut adjectival (sa ma scuze profa de romana) e totusi nu foarte estetica. Pe de alta parte semnifica faptul ca noi, generatia "cu cheia de gat" am crescut umpic cam repede. Vedem cum multi dintre noi au probleme si mai ales dileme carora nu stiu sa le faca fata, nu stiu cum sa le trateze, si mai ales nu stiu sa le ocoleasca. Alegerea verbului "stiu" nu e tocmai fericita, pentru ca toti avem o problema sau alta. Chiar lipsa unei probleme o consider a fi o dilema deoarce asta inseamna ca "you're not trying hard enough".
Copilul cu barba apare atunci cand uiti sa te barberesti, si dupa 2 zile te vezi in oglinda si zici: bah da unde saracie m-am pierdut...asta nu-s eu! nu-i vorba ca barba aia a aparut brusc, ci faptul ca uneori toti ne simtim copii in fata unor chesti mai mari decat noi. Nu te obisnuiesti niciodata cu barba oricati ani ai avea.
Zica cine ce-o vrea! Probleme sau fara probleme existenta noastra e bazata pe un echilibru. De fapt planeta asta e un echilibru mare si maxim de coordonari intre ecosisteme. Noi de ce am diferii? Asa ca daca unul dintre ecosisteme este deranjat...sa zicem....aerul devine poluat din ce in ce mai mult, declaseaza o reactie in lant care in cele din urma va afecta tot mai mult si tot mai tare altele.
Sa revenim la om. Omul asta e cea mai complexa dintre lighioane, nu pentru ca are un instinct (care sincer e mai slab dezovoltat) ci pentru ca asemeni planetei are nevoie de un echilibru interior in tot ce face. Tot ce facem se leaga de echilibrul interior, de cat de bine ne stapanim sentimentele si emotiile si cat de potenti suntem sa indeplinim anumite obiective.
Dezamagirea se instaleaza atunci cand iti doresti multe, sau nu numai, si vezi ca nu poti indeplinii in tocmai cum ti-ai dori. Problema nu ar fi ca incet incet acel echilibru se macina. Si daca acest echilibru este rupt nu e foarte tragic daca esti inconjurat de persoanele potrivite, dar asta nu e mereu valabila pentru ca nu toti "oamenii e oameni".
Nu alege sa te dezamagesti cu buna stiinta, nu-ti fute singur echilibrul interior alergand de-am pulea dupa cai verzi pe pereti. Pastreaza o doza de realism si fa sa n-ai fata pe care o am eu in imaginea de mai sus.
Numai bine, si in rest...ce-ti mai face catelu?? dar purcelu?? dar pisica?? dar femieia (sau barbatul)....eh...astea-s intrebari care ar trebui sa le punem. In schimb noi ne intrebam....ajunge un calmant sau doua...sau poate noua zeci si noua!!
N-as vrea ca acest articol sa fie citit de vreun sinucigas, sau poate ca ar fi, oricum pentru cineva anume e putin cam tarziu, dar e o lectie de invatat de aici: NU-TI LASA SEAMANUL APROPIAT SA SE CHINUIE PREA MULT PANA DECIZI SA INTERVI, s-ar putea ca in loc de o interventie fericita sa ai parte de un cantec din partea preotului cu referenul "vesnica pomenire" si asta ...doar daca esti suficient de curajos sa astepti si sa alegi sa lupti cu teama.
Prea multa vorba saracia omului asa ca pe scurt : PA
E trist si dureros cand pierzi pe cineva, in particular pe cineva care si-a luat singur viata. E dureros pentru ca stii ca ai fi putut face ceva ca sa-l "salvezi". Dar nu intotdeauna poti sa faci acel "ceva". Am avut un prieten, nu stiu daca mai e in viata, dar avea tendinte sinucigase, cu cel putin o tentativa la activ. Am incercat sa-l conving ca nu are rost, sa-i arat ca viata merita traita, si ca ti-o poti face asa cum doresti. Dar ce ii ziceam intra pe o ureche si iesea pe cealalta. Asa ca am renuntat la prietenia lui. Sfatul meu este sa nu te invinovatesti, daca asta faci, caci nu stii daca ai fi putut sa impiedici sincidul. Unii ar asculta, dar cei mai multi nu asculta. Si nu ma refer aici la sinucigasi. Ai grija de prietenii tai sa nu piarda contacul cu realitatea.
RăspundețiȘtergerePS: mi-a placut analogia copilului cu barba.